Spania - jurnal de bord

Înainte de toate, sunt necesare câteva lămuriri despre zona în care mă aflu: se numeşte Galicia, este autonomă, limbile oficiale sunt castellano (spaniola literară) şi gallego (dialectul regiunii, o limbă care aduce cu portugheza şi italiana). Prin zonă (nordul Spaniei, mai exact) se mai vorbesc euskara (în Ţara Bascilor, limbă, se pare, de origine germanică) şi català (În Cataluña). Capitala Galiciei este Santiago de Compostela, un oraş cam ca Braşovul nostru.

Căpşunarul şi căpşuna

Dimineaţa în România. Aeroportul din Otopeni este plin de şmecheraşi cu figură de recoltatori de căpşuni. S-au ajuns - circulă acum cu avionul, autocarele nu mai sunt demult de nasul lor. fac gălăgie în stilul manelist de la noi. Se strigă unul pe altul ca pe câmp şi sunt proşti. În avion au fost cuminţi, iar în Barcelona le-am pierdut urma de cum au pus piciorul pe pământ (spaniol). Despre Barcelona nu pot spune decât că este o destinaţie pur şi simplu orgasmică. Nu am apucat să văd decât Sagrada Familia, Parque Güell şi Plaza Cataluña, având seara alt avion, cel spre Santiago. Am dat peste panarame române, ţigani şi chiar o babă care cerşea la intrarea în Sagrada Familia (hun hayudo, por favor). În oraş transportul în comun are nişte preţuri cosmice (4 € biletul) , aşa că taxiul a fost de bază (şi e chiar ieftin). Am ajuns înapoi în aeroport şi am constatat că spaniolii au:

• Coca Cola mai bună ca noi
• bomboane M&M mai proaste ca noi
• apă minerală cu gust de apă bucureşteană de robinet.
  

Bolonha é precariedade!!!

Santiago de Compostela mai este, pe lângă (probabil) cel mai important loc de pelerinaj din Europa, şi unul dintre cele mai mari centre universitare spaniole. Studentul român când a auzit că procesul Bologna presupune reducerea cu un an a studiilor superioare, a zis: Super tare frate, şcoală mai puţină!, iar cel spaniol a primit vestea cam sceptic. Studentul român când a auzit că procesul Bologna presupune eliminarea locurilor de la buget indiferent dacă universitatea este de stat sau particulară, a zis: Nu-i nimic, măcar facem şcoală mai puţină, iar cel spaniol a zis, în gallego: Bolonha é precariedade!!! (Bologna ne aduce în sapă de lemn). Nu mai e nevoie de nici o concluzie.
Cât despre sărbătoarea Sfântului Iacob (mai multe despre el citiţi mai la vale, în blogul trecut), a fost într-adevăr organizată impecabil. Totul constă în arderea simbolică a catedralei (prin artificii aşezate pe faţadă şi controlate atent, bineînţeles) deoarece aceasta ar fi devenit, într-un timp, un simbol al creştinilor care au făcut pace cu arabii, spre deosebire de creştinii caare luptau împotriva acestora. Or să apară şi poze când mă voi întoarce in ţară, orice descriere ar fi inutilă.

Sărăcia regelui, bucuria chinezului

Cel mai mare oraş din regiune este A Coruña, probabil şi cel mai mare port spaniol la Atlantic. Se zice că în vechime, un rege de-al lor cam fără bani a cerut consilului din A Coruña bani pentru a ajunge în Austria, la logodnica sa cu care urma să se căsătorească. Consiliul i-a dat bani, iar el, ca răsplată, a decis ca tot aurul şi argintul din coloniile spaniole să intre în ţară prin acel port. Prin urmare oraşul s-a dezvoltat foarte mult şi a devenit una din principalele atracţii turistice din nordul Spaniei, probabil după Barcelona. Este plin de chinezi mici şi galbeni şi cu trei aparate foto de unică folosinţă la gât, absolut încântaţi de ceea ce văd. Regele a fost sărac, trăiască regele...

Aici ciobanii mănâncă peşte...

Nu că ar fi mulţi ciobani, dar este clar că peştele este mai mâncat aici decât la noi în deltă... Aici se mai mănâncă, cu mare poftă, şi raci (!!!) şi caracatiţe. Sincer să fiu, o tentaculă de caracatiţă gătită seamănă cu un furtun tocat şi fiert bine. N-am încercat şi am impresia că n-am pierdut nimic. Să le trăiască vacile, că par mai bune ca ale noastre...