25 mai 2008

A fine day to sing

Anul acesta au fost şi vor mai fi concerte pe care abia le(-am) astept(at), pe fiecare in parte, pentru că fiecare în parte reprezintă ceva special pentru mine, şi totuşi, faţă de Anathema aveam un alt fel de aşteptare. Muzica lor îmi e mereu aproape, şi la bine, şi la rău, mai mult la rău decât la bine, şi indiferent de starea mea de spirit există cel puţin o melodie a lor în care să mă regăsesc. Am trecut prin cântecele lor ca dintr-o mică obsesie într-o altă mică obsesie - Wings of God, Empty, Feel, Lost Control, Suicide Veil, Kingdom, A Fine Day to Exit, Pressure, One Last Goodbye(!!!!), Regret, Emotional Winter şi altele.

De altfel, toate astea au mereu acelaşi efect secundar - un feeling de 'Ardeal' (dubios pentru necunoscători, altfel perfect explicabil), Cluj şi Sibiu împreună sau separat, Piaţa Mare, Bd. Victoriei, Gara, Cetăţuia, Troleibuze Volvo şi casa lui Matei Corvin se amestecau, ordonat sau aiurea, cu gânduri şi sentimente şi orice altceva ce apărea prin peisaj în acel moment. Anathema e un sedativ uşor, dar sigur, administrat în supradoză vara trecută, la Sibiu. Cu acest background (scuzaţi limba romanish) m-am dus eu la concert, primul la care am fost, pentru că acum 14 ani abia învăţam să scriu, iar acum un an... eh, la fel, că eram în sesiune. Nu pot spune ce aşteptări aveam, cred că un amestec ceţos la fel cu cel de mai la deal, ceea ce, cumva, mă speria.

One Last Goodbye
a fost pur si simplu heartbreaking, din motivul pentru care îl cântau ei şi din motivul pentru care îl cântam şi eu cu ei. Totul a fost, de fapt, impresionant, ce cântau, cum cântau şi cum se vedea cât suflet puneau în fiecare notă pe care o scoteau din gură, chitară, violoncel sau pian. Şi publicul, cam agitat la început, a fost repede pătruns de atmosferă, ceea ce l-a surprins şi pe Danny (cam cârcotaş şi mai puţin sociabil decât frate-su sau decât Dave). La Moonspell am spus că acela a fost cel mai fain concert pe care l-am văzut de vreo 2 ani (adică după primul concert Lake of Tears) dar acum nu ştiu ce să zic... acela a fost un excelent concert de metal, pe când Anathema... eh, şi Danny a zis We will not play Sleepless so stop saying that. This is not a fuckin' rock concert. A fost un concert... atmosferic. Dar incredibil de atmosferic şi de emoţional.

După concert, Vincent şi Dave au venit în public, au semnat, au băut, au scris, s-au pozat cu fanele, au băut... pentru vreo două ore, după care au fost cât de cât lăsaţi în pace să bea, să socializeze, să bea, să (re)cunoască vechi fani şi să bea. Danny a fost mai discret, a stat doar o jumătate de oră cu publicul, timp în care făcea poze şi semna afişe, îndemnând lumea, foarte drăguţ oh, ok, but be quick. Chiar şi cu un Danny cam nesuferit, concertul a fost... nu ştiu. Beyond words.

Line-up: Danny Cavanagh (voce, chitară, clape), Dave Wesling (violoncel), Vincent Cavanagh (voce, chitară).


Anathema



Anathema



Danny



Danny



Dave



Vincent



Playlist-ul... original :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Semnează-ţi comentariul alegând opţiunea "Nume/Adresă URL" dacă nu ai cont pe Blogspot/Google sau pe Wordpress. Te poţi semna cu id-ul Blogspot sau Wordpress dacă alegi opţiunea corespunzătoare. Nu-mi plac mesajele venite de la domnul 'Anonim'. Mulţumesc.